Tehnici importante

Tehnicile de pictură sunt clasificate în funcție de modul în care pigmenții sunt diluați și fixați pe suportul care este pictat. În general, în cazul în care pigmenții nu sunt solubili în liant, în el o să se împrăștie.^[4] Este convenabil să se facă diferența între „procesul pictural” și „tehnica picturală”. Procedura înseamnă unirea elementelor picturale de liant sau adeziv, și pigmenți. Modul de a aplica această procedură pictorială se numește „tehnică picturală”.^[5]

• Ulei. Culorile de ulei sunt vopsele cu uscare lentă compuse din particule fine de pigmenți suspendate în uleiuri vegetale. Tehnica a fost adoptată pe scară largă începând cu secolul al XV-lea. Cea mai des întâlnită aplicație/utilizare pentru această vopsea este cea domestică, unde culorile luminoase și rezistența la uzură o fac potrivită atât pentru interior cât și pentru exterior.

Calitățile de bază ale culorilor de ulei includ:

• Uscarea lentă: vopseaua nu se va usca decât după câteva săptămâni

• Proprietatea culorii de a se îmbina cu cea în contact, permițând treceri foarte subtile de la o nuanță la alta.

• Luminozitatea culorii, strălucire, nuanțe intense.

Spre deosebire de vopselele pe bază de apă, cele de ulei nu se usucă prin evaporare. Uscarea lor vine în urma unui proces de oxidare. Culorile tradiționale de ulei necesită un ulei ce se va întări treptat, formând un strat impermeabil stabil. Acest gen de uleiuri se numesc uleiuri sicative (care se usucă). Cel mai vechi și mai des întâlnit intermediar este uleiul de in, obținut din semințele plantei de in. Semințele sunt măcinate, iar uleiul extras.Există și alte surse pentru obținerea uleiurilor cu rol de intermediar. Uleiurile din cânepă, semințe de mac, nucă, floarea-soarelui, șofran și boabe desoia sunt folosite adesea ca alternative la uleiul de in.

Pictura în ulei se poate realiza pe orice suport, dar și materialul trebuie să îndeplinească anumite condiții (de exemplu, hârtia trebuie să aibe o grosime destul de mare pentru a susține culoarea de ulei, dar și o preparare eficientă cu grund înainte de a fi pictată). Întrucât uleiul distruge cu timpul fibra textilă, suportul picturii în ulei se acoperă cu o peliculă specială (grund de culoare deschisă).

                               

• Ceară. Aceasta este o tehnică la care s-a renunțat, cu toate că era folosită încă din antichitate. Pentru această tehnică se folo­sește ceara de albine expusă 10-20 de zile la soare, apoi topită repetat în apă curată. Diluată cu esența de terebentină, ceara astfel pregatită se amesteca pe paletă cu pigmenți. Icoanele sau tablourile în ceară aveau avantajul că prezentau culori mate, catifelate care nu se îngălbeneau în timp și nu se crăpau. Erau însă sensibile la zgârieturi, lovituri și temperaturi ridicate. Tot o tehnică pierdută, dar mult mai complicată era pic­tura cu ceara calda, numită encaustică. După unele studii s-a ajuns la concluzia că suportul folosit trebuia să fie cald. Culorile amestecate cu ceara, de asemenea se mențineau ca o pastă tot cu ajutorul căldurii. Chiar și încăperea, unde se lucra, trebuia să aibe o temperatură ridicată constant, iar cu­loarea se aplica cu spatule sau pensule aspre „din prima” fără reveniri. Astăzi, datorită condițiilor pretențioase, nu se mai folosește pictura în encaustică.

• Acuarelă. Spre deosebire de alte tehnici, de exemplu guașă, care folosește vopsea acuarelă amestecată cu ceruză (carbonat de plumb, alb), saupictura în ulei, tehnici care se bazează pe acumularea culorii, acuarela se bazează pe transparență, care lasă să se întrevadă fondul alb al hârtiei, ceea ce conferă lucrărilor în acuarelă luminozitatea și delicatețea care le caracterizează. Uscarea imediată necesită o execuție rapidă, ceea ce mult timp a făcut să fie o tehnică folosită la schițe și studii, însă treptat a devenit o tehnică de sine stătătoare. A fost folosită mult la ilustrareamanuscriselor, dar epoca sa de înflorire în pictură a fost sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, în special în Anglia, Franța șiRusia. Tehnicile de lucru sunt ud pe ud, ud pe uscat și uscat pe uscat, fiecare având particularitățile sale. În lucrări aceste tehnici pot fi folosite și combinat.